Iulia-Lavinia Fălcan – Artista care nu se teme de înălțimi

Iulia-Lavinia  | București  | Artist plastic

Articol scris de Maria Seiculescu

Fotografii realizate de  Andrei Gîndac

Iulia-Lavinia Fălcan este un artist plastic neliniștit, cu un suflet mare, care vede lumea în culori și mai ales la scară mare… îi place să picteze la dimensiuni mari, nu contează dacă este vorba de un perete sau de o pânză. „Mi-e tare ciudat să înțeleg până în ziua de azi de ce ador să mă urc pe schele, scări, trepte improvizate, de ce îmi place să mă complic cu picturi de dimensiuni mari. Uneori mi-e greu să mă concentrez și, în același timp, să urc și să cobor toată ziua de pe schele. Îmi place mult să găsesc și în cele mai imposibile locuri un gram de inspirație. Știu că nu multe persoane ar găsi-o pe o schelă improvizată până la etajul doi pe un vânt năprasnic sau pe o pânză intimidantă de 20 metri pătrați…”

Dar oricât de neliniștită ar fi Lavinia, întotdeauna a existat o constantă, familia. Au fost întotdeauna la locul potrivit, au susținut-o și i-au dat putere.

„Sunt oamenii care au fost și sunt constant lângă mine, mă susțin, mă sfătuiesc și îmi dau putere atunci când eu nu mai am. Fără ei nu aș fi învățat niciodată munca, nu mi-aș fi continuat studiile și nu aș fi știut ce este aceea perseverența și credința în forțele proprii.” Își amintește cu drag discuția pe care a avut-o cu părinții ei despre viitor și inevitabila întrebare: ce vrei să te faci când vei fi mare?. „Nu am să uit niciodată momentul. Eu nu știam ce să zic, așa că i-am lăsat pe ei să îmi zică ce și-ar dori. Tata spunea să fiu medic veterinar, iar mama… bâjbâia ceva pe acolo, actriță… însă într-un final mi-au spus că nu ei decid, ci eu.” Și să nu uităm! Are doi membri foarte speciali și iubiți, doi câini gălăgioși, dar cuminți si mai ales inimoși: „Betty (cea albă și grasă) și Sara (mititica pricăjită)”.

Lavinia pictează de mică, motiv pentru care i s-a părut natural să urmeze Facultatea de Arte, Design Vestimentar și Grafică, apoi masterul de Design interior și pictura, practic, lucra în toate atelierele. „Am căutat mereu ceva să îmi facă plăcere, să nu mă plafonez și totul a mers în direcția asta, fără nici o planificare grandioasă de a deveni artist. Ador să caut liniile cu care vreau să încep o pictură, am renunțat de mult să mai fac schițe în creion, să corectez și așa mai departe. Mă inspir din propriile mele experiențe și foarte des îmi place să mâzgălesc cu un marker toată pânza până îmi găsesc liniile dorite. E o mâzgăleală haotică, anapoda, însă pe mine mă ajută și numai eu știu ce am vrut să caut acolo. Nu pot să încep nici o pictură până nu fac mizeria aia creativă care mă inspiră pe mine.”

La începutul acestui an Lavinia a avut o experiență life-changing: prima expoziție internațională de pictură la New York și „vizita acestui oraș extraordinar”. Din acest moment, viața artistei s-a schimbat la 360 de grade.

„Toată colaborarea cu Galeria de Artă Agora Gallery a fost inedită, un nivel al profesionalismului la cote înalte, lucruri pe care le citești doar prin cărţi de succes, darămite să ți se întâmple chiar ție. Este de vis.” Reacția oamenilor față de lucrările sale i-au adus un plus de încredere în sine și o perspectivă nouă cu privire la munca artistică, uneori subapreciată în România. „Am fost flatată de toate comentariile pozitive, de faptul că, la un moment dat, toată lumea era buluc peste picturile mele și că am reuşit să transmit cu adevărat ceea ce simțeam când am realizat acele picturi în micul meu atelier din Berceni. Au fost foarte receptivi ca oameni, ca nație, ca devoratori de artă”. Iar orașul New York a fost o sursă de inspiraţie. „Totul este vibrant, respiră numai a viață și culoare”

În timpul liber Laviniei îi place să facă mișcare. Își canalizează o bună perioadă din timp către sport și dans. „Îmi amintesc că avem un corp pe care numai noi îl controlăm, îmi arată că sunt vie, gândesc, creez.” Îi place să participe și la cursuri de teatru de improvizație. Asta o ajută să treacă peste tracul de a vorbi în public, pictura presupunând o muncă individuală „mi-am dat seama că îmi lipsește cu desăvârșire partea asta în care trebuie să mă expun nu doar prin culoare.” Și nu în ultimul rând, artistei îi plac locurile la înălțime, la propriu și la figurat. „Îmi plac mult locurile la înălțime, rooftop-urile în special! Mă eliberează de ceea ce îmi distrage atenția când încerc să creez. Îți rămâne de văzut doar cerul. Casele, oamenii, toată forfota sunt chiar sub mine și pot privi mult mai atentă în sufletul meu.”

 

Mai multe informații despre Iulia Fălcan.

This slideshow requires JavaScript.

Leave a Reply

Your email address will not be published.