Ada Galeș – Un artist sensibil, dar puternic

Ada| Brașov| Actorie

Articol scris de Maria Seiculescu

Fotografii realizate de Andrei Gîndac

Se uita Galeș la noi în timp ce ne povestea… Ada Galeș are o duioșie în privire atunci când vorbește cu tine și mai ales în acele momente în care vezi cum se bucură de toate lucruri frumoase care se întâmplă într-o zi obișnuită. Ada este actriță, un om sensibil dar puternic, încăpățânat și în același timp înțelegător, care spune lucrurilor pe nume și nu se ferește să lupte pentru cauza în care crede.

 

Admiterea la Actorie în cadrul UNATC „I.L. Caragiale” din București a fost o aventură și o experiență de viață pentru Ada. A picat și prima oară și a doua oară, așa că a studiat un an la Facultatea de Litere – Literatura universală și comparată, iar în următorul an a intrat la Actorie, la Universitatea Spiru Haret. A urmat cu o perseverență de invidiat a treia încercare de admitere la UNATC. Și uite cum, dacă știi foarte bine ce îți dorești, se întâmplă lucruri bune. Ada Galeș –  admisă! Cei trei ani de studiu au fugit repede, iar Gala Absolvenților din cadrul Universității a venit cu o supriză foarte plăcută:„ Premiul pentru cea mai bună actriță într-un spectacol de regie”. Se pare că au meritat încercările, nu-i așa?

 

Mai departe, Ada a dat la master și a lucrat mult cu adolescenți. A fost trainer la două festivaluri de teatru pentru adolescenți din țară: Ideo Ideis (Alexandria) și Amprente (Brașov). Este trup și suflet alături de trupa de teatru „Brainstorming” din București, este mentor, trainer, profesor și, ne spune Ada cu bucurie, a avut un băiat și o fată din trupă care au intrat la Facultatea de Teatru anul trecut. Și pentru că are multe de oferit, în acestă toamnă va coordona ateliere de teatru la Continuu –  Studio pentru Dezvoltare prin Artă, program înființat de actrița Smaranda Caragea.

 

Angajată la Teatrul „Sică Alexandrescu” din Brașov, Ada a reușit încă o dată să câștige un Premiu, cel pentru Debut în cadrul celei mai cunoscute gale de premiere din lumea teatrului, Gala UNITER, pentru spectacolul „Copilul problemă”. Ca actriță în teatrul pe care l-a iubit de mică, pentru că Ada a copilărit și a crescut alături de acest teatru în Brașov, experiența a fost duală. Pe cât de mult s-a bucurat de colectivul artistic și de faptul că își practica meseria cu drag, cu atât mai mult s-a deschis o luptă și o frământare despre cât să accepți și cât să nu accepți într-o relație profesională cu autoritatea. „Lucrul cu care am rămas după toată experiența de la Brașov, a fost acela că eu chiar pot să stau pe două picioare. Asta sunt și stau pe aceste două picioare. Bine, prost, dar stau pe ele.” Acum Ada nu mai este angajată, dar joacă în mai multe spectacole din București: „Reservoir Cats”, la Cinema Pro, „Jake și femeile lui”, la Teatrul Metropolis, “București. Instalație umană”, la ARCUB, și va avea două premiere în toamnă – „UFO” la Teatrul Național din București și „Pulverizare” la Apollo111 Teatru. Și mai mult decât atât, anul acesta, Ada a jucat în primul ei film de lungmetraj ce va avea premiera în 2018.

 

„Îmi plac de mor repetițiile de dinaintea premierei, când bubuie totul în tine, și noaptea în care se fac luminile de spectacol. Îmi place foarte mult procesul de căutare, discuțiile, repetițiile în sine. Apoi are loc întâlnirea cu… publicul. Am foarte mari emoții înainte de spectacol, sunt foarte anxioasă, n-am încredere în mine, îmi tremură mâinile și îmi transpiră palmele, mă gândesc că nu sunt suficient de bună. Dar în momentul în care vin spectatorii nu mai contează. Te simți în siguranță. Când ai public în sală ești împlinit, pentru că în aceeași încăpere cu tine respiră niște oameni. Împreună facem acel spectacol, e un schimb de energie… Nu mai contează dacă ești sau nu suficient de bun”.

 

Ziua fiecărui spectacol pe care Ada îl joacă este un moment special. „Prefer să nu repet în ziua spectacolului. Îmi place să citesc textul, să mânânc ceva, să am grijă de mine, să am un tonus bun. Mi se pare că e o zi foarte specială și fastuoasă. Îmi place să stau mai mult eu cu mine, fără să mă agit foarte tare.”

 

Ce o face fericită pe Ada? Lucrurile simple. „Cred că în fiecare zi avem câte un moment în care suntem fericiți. Spre exemplu, astăzi am mâncat ceva foarte bun și am avut o conversație plăcută cu doi prieteni. Asta mă face fericită și ține doar de mine să-mi dau această libertate”. Și printre aceste lucruri simple de zi cu zi:

„Aș vrea să joc și teatru, și film, cât să pot să risc să fiu vreodată genială. Vreau să predau. Și aș vrea, pe termen lung, să am și un spațiu al meu”.

Pe Ada o găsiți aici.

Leave a Reply

Your email address will not be published.