Ce înseamnă curajul pentru o campioană la parașutism?

 

Andreea Piștea a făcut primul salt cu parașuta la 16 ani. De atunci, are peste 1500 de sărituri la activ, este coach acreditat USPA (United States Parachute Association) și a devenit primul parașutist din România care deține recorduri mondiale la categoria Formații Mari în Cădere Liberă. Când sare, e fericită, iar cea mai curajoasă s-a simțit atunci când și-a lăsat fiul să plece prima oară singur în tabără 🙂. Vă lăsăm să o descoperiți voi în continuare:

1.Ai început parașutismul la 16 ani, îți mai amintești primul tău salt? Ce ai simțit și cum ai descoperit această pasiune?

Sigur că îmi amintesc primul salt 🙂 . Nu cred că e posibil să uiți prima dată când te arunci „în gol”. A fost… incredibil, dar nu aș putea să pun în cuvinte tot ce am simțit. Sunt mult prea multe sentimente, senzații care îți „atacă” mintea și corpul. Oricum, cel mai prezent sentiment a fost frica. Îmi amintesc și că la al doilea salt… mi-a fost mult mai frică decât la primul.

Am descoperit parașutismul în liceu. Am văzut un anunț la avizier – „Cursuri de parașutism”, cu un nume și un număr de telefon. Așa a început totul.

 

2.Mai ai emoții acum atunci când sari? Cum evoluează sentimentele după mai mult de 1500 de salturi la activ?

Am emoții la fiecare salt, dar nu în sensul de teamă. Frică nu mai simt decât rar, în general când încerc ceva nou sau în salturile cu un grad de risc mai ridicat. Nu pot spune decât că sunt fericită, nu am un cuvânt mai bun, se întâmplă de fiecare dată când se deschide ușa avionului și sar.

Bineînțeles că, în timp, s-au schimbat foarte mult sentimentele pe care le am când sar. E normal. La început ești dominat de frică. Dar pe măsură ce avansezi în sport și înveți mai mult, devii mai încrezător în tine. Acum pot spune că sunt foarte relaxată când sar. Simt că am control. Dar în același timp, știu că acest control e relativ. Așa că încerc să țin o parte a mea tot timpul „cu ochii larg deschiși”.

 

3.Ești primul parașutist român care deține recorduri mondiale la categoria „Formații Mari în Cădere Liberă”. Poți să ne spui ce presupune această disciplină și care a fost parcursul tău către performanță?

Disciplina de Formații Mari în cădere Liberă a fost cea la care am început să visez în 2011, când mi-am reluat activitatea după câțiva ani de pauză. Mi se părea incredibil de grea. Nu puteam să înțeleg cum reușesc 20, 30, 40 de persoane să zboare împreună în condițiile în care eu abia reușeam să zbor la același nivel cu 2, 3 persoane.

 

Sper să reușesc să explic pe înțelesul tuturor. La un aslfel de salt, parașutiștii părăsesc în același timp, dar neprinși unul de celălalt, mai multe avioane care zboară grupate. Formația începe să se construiască din centru. Fiecare dintre noi are locul lui („slot”) unde trebuie să ajungă. Apropierea de formație, contactul cu ea, continuarea zborului, separarea trebuie să fie executate perfect de toți participanții la salt pentru a avea succes. Și cu cât este mai mare numărul de persoane participante la salt, cu atât este mai greu :).

 

Ca să devină lucrurile și mai interesante, avem și salturile „secvențiale” – parașutiștii se prind într-o anumită formație, după care o parte dintre ei se separă și formează alt punct. Pentru un record secvențial oficial în conformitate cu reglementările FAI, separarea trebuie să fie de minim 35% dintre participanți și în general procentul este respectat, pentru că e dificilă realizarea unei separări totale.

 

Eu am început să particip la evenimente de antrenament întâi cu 10 persoane, apoi cu 20-30, apoi cu 100, apoi cu peste 200.

În octombrie am reușit să stabilim un nou record mondial FAI la categoria „formații mari în cădere liberă, secvențiale – 2 puncte” cu o echipă internațională de 202 parașutiști, record pe care organizatorii din domeniu încercau să-l doboare de 5 ani.

Pentru mine, secretul succesului a fost antrenamentul în acești ani cu echipa TNT 4-way. Fără antrenamentele de 4-way, mă îndoiesc că aș fi ajuns la performanțele din ultimii 2 ani.

 

4.Ce înseamnă curajul pentru tine și când te-ai simțit cea mai curajoasă?

Îmi este greu să dau o definiție a curajului, dar știu când m-am simțit cea mai curajoasă. Eram în Gara de Nord cu băiatul meu în vârstă de 4 ani și câteva luni atunci, care se pregătea să plece în prima lui tabără. În teorie sună bine. Urma să fie independent, să socializeze etc. Dar mă uitam la responsabilii taberei și mi se păreau niște copii. Lista posibilelor pericole din capul meu creștea în fiecare secundă. Aveam deja diverse scenarii în cap, toate terminându-se cu copilul și bagajul înapoi acasă. Din fericire, am fost curajoasă și Thomas a avut parte de o experiență minunată.

 

5.De unde îți iei motivația și care e cea mai mare satisfacție pentru tine?

Motivația mi-o iau din pasiunea pentru acest sport și cea mai mare satisfacție o am când reușesc să îmi ating un scop pentru care am muncit mult.

 

6.Care au fost cele mai mari obstacole și cum le-ai depășit?

Cele mai mari obstacole din acest sport țin toate de partea financiară. Finanțarea pentru cei care vor să facă adevărata performanță în acest sport poate fi un adevărat coșmar.

Pentru antrenamentul cu formațiile mari, am fost susținută în ultimii ani de Aeroclubul României și Romatsa. Fără acest ajutor, nu aș fi reușit să mă antrenez aproape deloc în acești ani și probabil nu aș fi fost admisă la tentativele de stabilire a unor recorduri mondiale care au avut loc în acești ani. Le sunt profund recunoscătoare pentru susținere!

Romatsa si TNT Brothers ne-au susținut și antrenamentul cu echipa de 4-way și am reușit să reprezentăm România pentru prima dată la Cupa Mondială din acest an, chiar dacă suntem încă la început de drum din punct de vedere al performanței la această disciplină. Având în vedere limitările pe care le-am avut, nu pot spune că am fost incredibil de mândră de evoluția noastră.

 

7.Care e cea mai mare teamă a ta și cum reușești să o depășești? Te-ai gândit vreodată să renunți?

Cea mai mare teamă este, bineînțeles, să nu mori sau să nu te accidentezi grav. Sigur că au fost momente când mi-am reconsiderat decizia de a practica acest sport. În perioada în care au apărut copiii, am avut o pauză de câțiva ani, dar când fetița mea, Brianna, a împlinit 8 luni, eram deja iar cu parașuta în spate. Normal că te gândești de 1000 de ori mai serios dacă să te oprești sau nu, dar asta nu a fost o opțiune reală pentru mine.

 

8. Care sunt oamenii care te inspiră? Pe cine te bazezi cel mai mult și cine îți dă curaj?

De-a lungul anilor, am întâlnit mulți oameni care m-au inspirat, pe unii chiar i-aș numi „mentori”. O să menționez doar două personae, Dan Brodski-Chenfeld și Dragoș Boeru.

Cel mai mult mă bazez pe familie. Au fost și sunt în continuare o incredibilă stâncă de care m-am sprijinit de multe ori de-a lungul anilor. Tot ei sunt și principala mea sursă de curaj.

 

9. Care e cel mai mare vis al tău și cum vezi evoluția ta în acest sport?

Am câteva vise importante, care sper să meargă mână în mână cu evoluția mea în acest sport: un record național de 30-40 de persoane (Romania nu are în acest moment un record național oficial. Cea mai mare formație realizată până acum a fost de 19 persoane la TNT Brothers, cu o echipă mixtă de români și straini); un nou record mondial pentru cea mai mare formație în cădere liberă din lume – 500 de persoane (recordul actual este de 400 de persoane) și o medie de 16 puncte cu echipa de 4-way (la Cupa Mondială am avut o medie de 8,3 puncte).

Dar cel mai important vis este să sar în continuare cu aceeași plăcere, mulți ani de acum înainte.

Leave a Reply

Your email address will not be published.