Drumul de la marketer la food coach – de Ana Naie

Ana Naie scrie pe easypeasy.ro și este unul dintre oamenii curajoși care ne-au spus povestea sa pe Facebook, în grupul Curaj România. O regăsiți mai jos și sperăm să vă dea măcar puțin mai multă încredere să vă urmați și voi visul, oricare ar fi acela:

„În primăvara asta s-au împlinit doi ani de când muncesc pe cont propriu. Lucram în corporație de peste 13 ani și nu fusesem niciodată soiul angajatului veșnic nemulțumit, care visează diurn la ce ar face dacă într-o zi n-ar mai trebui să frece coate cu custodele unicului capsator din departament. Fire eminamente procedurală, îmi plăcea „la serviciu”, nu simțeam că îmi lipsește ceva. Până când, într-o zi, am simțit. Și fix cum în adolescență, odată ce mi se năzărea că nu-mi mai place de băiatul ăla, nu mai puteam să fiu “gagica” lui nicio zi în plus, la 35 de ani m-am despărțit subit și fără regrete de eluziva siguranță a unui job călduț, spre jelania mamei care mă întreabă și acum, adică doi ani (și, desigur, sute de facturi plătite la scadență) mai târziu, “Of, măi mamă, când o să-ți găsești și tu un job ADEVĂRAT?”

Curaj. Acest cuvânt mare. Din același smoothie semantic cu inconștiența, curajul e ceva foarte dezirabil pentru orice om cu o natură fricoasă, așa cum credeam că sunt eu. Drumul meu de la marketer la food coach (adică un cetățean care îi ajută pe alții să-și schimbe în bine obiceiurile alimentare) a început, în realitate, prin 2009, când m-am apucat de scris despre mâncare pe un blog. A continuat cu self learning, cursuri, cărți și multă prctică, toate în timpul liber. De unde reiese că pasiunile hrănite, fie și cu lingurița, ajung la un moment dat să te înghită. În așa fel și cu atâta voracitate încât nu prea îți trece prin cap să te opui, iar când alții te felicită pentru curajul de a-ți fi urmat visul, zici politicos “mulțumesc” și în capul tău adaugi “nu am avut de ales”. Nu am avut o strategie, în continuare nu am una. Dar mi-am luat inima-n dinți și am decis să mă cunosc pe mine în afara plaselor de siguranță, eu cea care a dat tocurile pe adidași, cămășile pe un tatuaj cu capul în jos, în care scrie “I must become the lion hearted girl” (culmea!) și ziua de mâine pe ziua de azi. Un gest egoist în contextul meu de nevastă și mamă de copil, dar, din perspectiva mea de atunci, inevitabil.

Am învățat multe în doi ani de freelancing. Dacă vă bate gândul să faceți o astfel de schimbare, cu dragă inimă vă pot împărtăși una alta, lucruri de folos, zic eu, pentru orice om care se apucă de făcut ceva pe cont propriu. Însă cea mai valoroasă lecție nu e despre asta. Și nici n-am găsit-o în zecile de cărți de dezvoltare personală, devorate „pe sub bancă”, pe vremea când lucram într-un birou. Până la urmă, ce să vezi, curaj în contextul istorisirii mele pur personale nu înseamnă să-ți lași jobul și să te apuci de făcut mărgele. Nici să împachetezi tot și să te muți pe o insulă în Egee, cum de foarte multe ori în viață mi s-a părut. Curajul e, mai degrabă, ce vine după impulsul inițial. Când rămâi cu tine însuți mult în afara zonei tale de confort, într-o statică pură, într-o nealergare după lucruri. Și înveți să accepți că e ok să faci ce vrei, nu ce trebuie. Că decât să faci lucruri ca să fii fericit, e mai mișto să fii fericit în timp ce faci lucruri. Că produsul tău și, deci, succesul tău pe toate planurile, ești tu. Măsura lui nu-s nici banii din cont, nici reputația, nici măcar felul în care schimbi lumea. Succesul tău vine fix din abilitatea de a rămâne veșnic de partea ta, indiferent de context. Și până la urmă, recunoaște, nu ți-au plăcut niciodată ședințele, chiar dacă 13 ani ai susținut contrariul.”

Leave a Reply

Your email address will not be published.