Despre pasiune și curaj, cu scriitoarea de teatru independent Rucsandra Pop

Rucsandra Pop scrie piese de teatru independent și ne povestește cu sinceritate despre ce înseamnă munca ei și care sunt resorturile care o determină să meargă pe acest drum, cu multă pasiune, indiferent de obstacole:

1. “Bugete mici, performanțe mici” am tot auzit, dar teatrul independent contrazice regula asta. În schimb, compensează lipsa bugetului cu mult curaj, schimbă perspectiva, abordează subiecte tabu. Cum reușiți să sincronizați spectacole bune cu bugete mici? Care este secretul? 

Sincer, eu cred că ar fi și mai bune dacă ai avea buget. Sau asta am simțit eu lucrând la ultimele spectacole. Când eram mică și îi ceream lui tata bani să merg la cumpărături, el îmi răspundea, în glumă, firește: cu bani poate toată lumea. Și cred că asta e diferența. Cu bani poate toată lumea. Dacă n-ai bani, îți trebuie multă hotărâre și iubire pentru ce faci. Ăsta e singurul secret în independent: îți pasă de ceea ce faci. Nu te obligă nimeni să faci spectacolul. Spectacolul e ca un copil: dacă-l iubești și te ocupi de el, crește frumos. Dacă n-ai chef de el, dar îi dai bani de meditații și de țoale de firmă, nu garantează nimeni că o să se aleagă ceva de el.

2. Ai putea face un spectacol de teatru cu buget 0? Te-ai implica intr-un astfel de proiect?

Am făcut mai multe spectacole cu buget 0. Gărgăland a fost un proiect cu buget 0. La fel și Oracol. Pentru că eram în perioada de pionierat, când nu mă întrebam cum se face. Știam doar că vreau să fac. Cu orice preț. Credeam în proiect și găsisem și alți nebuni care să creadă în el și în mine. E super mișto când intri într-un domeniu care nu e al tău. Nu te preocupă felul cum te văd ceilalți, grija ta nu e să-ți faci un nume. Singura ta preocupare e să aduci la viață ideea aia care te mănâncă pe dinăuntru. Motorul meu sunt poveștile. Dacă am o poveste care simt că trebuie spusă mă pun pe treabă. Și nu-mi pun întrebarea cu ce resurse voi face proiectul. Îi dau drumul în lume să se descurce. Dar pentru ca povestea să ajungă pe scenă, nu-i suficient să cred doar eu în ea. Dacă aș știi să cuantific în vreun fel energia și talentul care s-au cheltuit în aceste spectacole, de fapt în toate spectacolele care au avut la bază textele mele, mi-aș da seama că am făcut niște spectacole ale naibii de scumpe.

3. Cum calculezi “valoarea” unui spectacol? Dacă ai vinde mâine cuiva ultimul tău spectacol, câti bani ai cere pe el? 🙂

Dacă aș vinde mâine un spectacol, aș stabili prețul în funcție de cine întreabă. Dacă ar fi să aleg între un teatru mic, dar care are o viziune care se suprapune cu a mea și unde știu că spectacolul meu ar crește ca valoare, și o instituție unde primesc o sumă mai mare de bani dar care n-are suflet, aș alege prima variantă. Eu asta aș face. Dar eu nu trăiesc din teatru independent. Unii dintre actorii cu care lucrez însă își câștigă existența din teatru. Și atunci ecuația devine mai complexă, are mai multe necunoscute. Din păcate, în București nu-s suficienți “cumpărători” de teatru independent încât să ajungem să ne punem problema asta. Dacă mă întrebi pe mine, asta e dilema bogatului. Bine, acesta e răspunsul filosofic. Răspunsul concret e că un spectacol de teatru are un buget, ca orice proiect: oameni, logistică, muzică, decor etc.

4. Crezi că teatrul independent va deveni tot mai valoros? Crezi că în viitor va fi mai valoros ca teatrul conventional?

Hmmm, răspunsul meu e unul în doi timpi. În primul rănd, e vital ca teatrul independent să existe. Sistemul are nevoie de outsideri care să-l provoace, să-l oblige să fie mai relevant pentru vremurile pe care le trăim. Să nu uităm că arta secolului 20 e clădită pe saloane ale refuzaților. Iar în ultima vreme, tot mai mulți oameni ajung din underground în mainstream rapid. Cei care vor. Unii aleg să rămână în underground pentru că pentru ei e mai important să se joace cum vor, să fie liberi. În al doilea rând, teatrul independent devine tot mai valoros în măsura în care oamenii care îl fac se profesionalizează. Și pentru asta e nevoie și de bani. Dar nu numai. Cu fiecare proiect, înveți tot mai multe, devii mai bun, îți faci mâna. Important e să fii deschis la critici. Și să ai oameni deștepți și sinceri în jur. Și mai am ceva mic de spus: nu toți cei care fac teatru independent fac lucruri neconvenționale. La fel cum nu toate spectacolele din teatrele de stat sunt convenționale.

5. Ce element este cel mai valoros în teatrul independent? Care este acel element fără de care teatrul independent ar deveni irelevant?

Cred că miza e diferită pentru fiecare. Pentru mine e importantă libertatea. Când am început aventura Hydra Society, tot ce voiam era să democratizăm literatura, să o consumăm în public, fără fițe și fără pretenții. Și ne interesa mai mult dacă textele noastre plac barmanilor din barurile unde citeam, decât dacă le plac criticilor din revistele pe care deja nu le mai citeam. Cum ziceam, eu sunt o povestitoare. Iar dacă poveștile pe care le născoceasc eu n-au public, ele devin irelevante. Până la urmă, doar publicul spune ce e irelevant și ce nu. Prin reducere la absurd, aș zice că elementul valoros al teatrului independent e publicul. Se poate fără buget, se poată și fără sală de spectacole (joci în casele oamenilor ca la teatru lorgean). Se poate fără multe. Fără public, nu.

Leave a Reply

Your email address will not be published.