Daniel Chirilă – Un artist pregătit să creeze de la zero

Daniel| Târgu Neamț| Actorie

Articol scris de Maria Seiculescu

Fotografii realizate de Andrei Gîndac

 

Daniel Chirilă este un om activ, pregătit să creeze de la zero proiecte noi, este actor, scrie piese de teatru și creează concepte de spectacol.

Este originar din Târgu Neamț, iar în clasa a X-a îşi dorea să ajungă la Drept. Îi plăcea foarte mult istoria și mergea la olimpiadele de filozofie. În paralel participa la cursurile de teatru de la Casa de Cultură a orașului. La finalul clasei a XI-a, în vacanța de vară, a participat la Junior Summer University – program organizat de Universitatea Babeș Bolyai din Cluj-Napoca ce simulează activitățile din cadrul a 20 de facultăți – unde și-a făcut de cap, a mers la toate cursurile de teatru: actorie, regie, dramaturgie, etc. Aici, unul dintre profesori l-a îndrumat să dea admitere la teatru în Cluj. Drumurile, însă, l-au condus pe Daniel către Facultatea de Teatru a Universității de Arte „George Enescu” din Iași.

Intrat la Actorie, colegii i-au devenit prieteni, au lucrat și au construit foarte mult împreună. Încă din facultate, Daniel discuta cu o parte dintre ei să aibă o trupă de teatru. Așa a apărut primul text, „Frilensăr”, scris de Daniel sub pseudonimul Enoch Darli. Textul a fost montat la Cafeneaua Maideyi din Iași, iar trupa și-a găsit numele: Frilensăr.

Primul pas în scrierea textului este muzica, și nu orice muzică, albumul The Doors al trupei The Doors. Daniel scrie mult mai repede și mult mai ușor cand ascultă acest album. Iar când primul draft este gata, începe adevărata muncă.

„M-a ajutat foarte mult să am o trupă a mea. Și mai mult decât atât, acești oameni talentați au încredere în mine. Merg foarte mult pe intuiția lor. După ce fac primul draft, îi las pe ei să continue.”

Realitatea în care trăim și dorința de a se dezvolta l-au adus pe Daniel în București. A mai montat încă un spectacol la Iași – „Mălăieș în Călcăieș”, însă lucrurile erau mult mai grele de coordonat la distanță, iar drumurile Iași-București foarte solicitante. O parte dintre colegi se mutaseră și ei în București, o altă parte erau deja angajați în Iași. Daniel a reluat spectacolul „Mălăieș în Călcăieș” într-o nouă formulă a echipei la Teatrul Luni de la Green Hours, unde poate fi văzut și în prezent.

În București a dat la master la Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității București, voia să învețe și altceva, și și-a făcut un plan: „Dacă până la 25 de ani nu reușesc să mă întrețin din teatru, fac și altceva. La 25 de ani m-am angajat la Funky Citizens. Iar dacă până la 30 de ani nu reusesc să-mi asigur 2 vacanțe pe an din teatru înseamnă că n-ar mai trebui să mai fac asta pentru că nu există un progres”. Momentan, Daniel este mulțumit de modul în care au evoluat lucrurile și reușește să se întrețină din ceea ce face cu cel mai mare drag, teatrul.

Cele două activități s-au împletit de minune pentru Daniel. „Mi-am dat seama că, deși știam asta, nu înțelegeam cu adevărat că arta este politică.” Toate informațiile pe care le-a asimilat la primul job, sunt o sursă nesfârșită de inspirație pentru noile proiecte și spectacole de teatru. Și acest lucru, spune Daniel, se observă cel mai bine în spectacolul „Înaintea erei noastre”.

„La acest spectacol am lucrat gândindu-mă că avem nevoie să fim conștienți de ceea ce se întâmplă în societatea noastră. Prin acest spectacol am încercat să-mi explic cum s-a abordat democrația în societatea noastră.”

Daniel este consecvent cu el însuși pentru că, spune chiar el, „cu cât ești mai consecvent și mai încăpățânat, ajungi să reușești.” Alături de acest fapt foarte important a mai observat că dacă se trezește mai devreme are timp să rezolve mai multe lucruri. Anul trecut, împreună cu trupa Frilensăr a prezentat spectacolul „±Lorenzo” la Gala Tânărului Actor “HOP”. Și au câştigat! Premiul pentru cea mai bună trupă. Acest lucru i-a adus o serie de noi colaborări precum: dramatizarea poveștii „Apă vie” de Frații Grimm pentru un spectacol de teatru regizat de Ștefan Lupu la Teatrul Mic din București, colaborarea cu Andrea Gavriliu pentru spectacolul de teatru – dans „Ludibrium” de la Teatrul Tineretului din Piatra Neamț și dramaturgia spectacolului ce urmează să fie regizat de Răzvan Mazilu la Teatrul „Toma Caragiu” din Ploiești.

În timpul liber lui Daniel îi place să călătorească în alte țări. De ce?

„Să-mi dau seama de fiecare dată că nu suntem atât de departe. Îmi place să descopăr faptul că nu suntem ultimii oameni din Europa. Singura diferență e că ei sunt mult mai relaxați. Iar noi cred că punem prea mult la suflet eșecul. Noi considerăm o greșală ceva nasol. Dar cel mai important mi se pare faptul că avem avantajul adaptabilității, un plus față de cei din alte țări.”

 

Pe Daniel îl găsiți aici.

Leave a Reply

Your email address will not be published.