Andreea Ungureanu – Un artist care își conduce propriul business

Andreea| Buzău| Pictură și personalizare accesorii

Articol scris de Maria Seiculescu

Fotografii realizate de Andrei Gîndac

Andreea Ungureanu are doar 25 ani si își conduce cu perseverență și pasiune propriul business cu accesorii. Este absolventă a Universității de Artă din București – secția Grafică și pictează aproape pe orice, de la căni și tricouri personalizate până la pahare și diverse obiecte pentru evenimente, iar de anul trecut are propriul magazin în care își expune creațiile în Buzău.

„Mama îmi lua cărți din acelea de povești, care aveau pe o parte povestea și pe cealaltă desenul. Eu nu le citeam, dar cu o foaie copiam desenele și le coloram. Eram în clasa a I-a sau a II-a. La un moment dat ajunsesem să copiez desene pentru toți colegii”, ne spune Andreea.

A urmat o decizie foarte importantă a părinților, aceea de a o muta din clasa a III-a la Liceul de Arte „Margareta Sterian” din Buzău. „Ai mei ne-au alimentat talentul și mie, și fratelui meu – el este acum la conservator. Tot timpul ne-au susținut moral și financiar”. În anii ce au urmat, aceștia și-au dat seama că ambii copii au nevoie de pregătire în afara orarului școlar, pentru o dezvoltare constantă, consistentă și completă.

„Sunt recunoscătoare că ai mei au investit în educația mea și a fratelui meu. Ne-au ajutat să ne dezvoltăm și știu că au făcut eforturi destul de mari, să țină doi copii la pregătire. Nu-i ușor.”

Încă din clasa a IX-a, Andreea și-a confecționat primii cercei. Atunci nu se gândea să-i vândă. Însă,  acest moment urma să fie începutul unui business de sine stătător. Când prietenii i-au văzut cerceii au vrut și ei. Apoi i-au propus să le facă și o brățară, apoi un colier, iar Andreea a fost receptivă la nevoile și dorințele celor din jur. Oamenii din Buzău au început să o cunoască pe Andreea pentru accesoriile create de ea. Un rol foarte important l-a avut și social media unde, de atunci și până acum, postează fiecare produs nou confecționat cu drag și dedicație pentru fiecare client. În anul întâi de facultate, împreună cu mama sa, a decis să-și deschidă propria firmă prin care să pună bazele unui business de lungă durată. Magazinul urma să fie online, iar produsele să fie create pe comandă. După 5 ani de experiență și de îmbinare a comenzilor cu studiul din timpul facultății, Andreea și-a deschis primul magazin în Buzău pentru a fi mai aproape de clienti și pentru ca aceștia să poată vedea și proba produsele. Astfel, una dintre camerele casei părinților din Buzău a devenit atelier și magazin pentru Andreea și mama sa.

Tot în timpul facultății, Andreea a reușit să se întrețină singură. Întâmplarea a făcut să afle de la o colegă că firma la care aceasta lucra mai avea nevoie de un animator pentru o petrecere de copii. Andreea a încercat, i-a plăcut și a continuat să colaboreze cu aceștia timp de 6 luni. A urmat apoi o altă firmă cu care a reușit să lege o colaborare îndelungată, bazată pe încredere și bun simț. Îi plăcea ce făcea, se înțelegea bine cu colegii și șefii, iar jobul era flexibil și îi aducea un venit fix cu care se întreținea. Bineînțeles, până business-ul cu accesorii să ajungă atât de productiv încât să-i ofere o situație financiară stabilă.

Anul trecut, la deschiderea magazinului, Andreea a fost nevoită să ia o decizie pentru viitor.

„Mi-a fost puțin teamă să renunț la acest job, care îmi oferea stabilitate financiară. Dar efectiv nu mai aveam ce face. Ajunsesem să nu mai am nici o zi liberă. Comenzile personalizate îți iau timp, nu poți nici să le faci pe grabă. Eu trebuia să merg să cumpăr materialele, să fac poze produselor, să le editez, să pictez și să discut și cu clientul. Mi-am dat seama că nu mai aveam timp, fizic, să le fac pe toate.”

Acum are din ce în ce mai mulți clienți și o gamă mult mai variată de produse, are un angajat, pe mama sa, care este mereu alături de ea, și o ajută la crearea, prezentarea și vânzarea produselor în magazin.

Pentru Andreea sunt foarte importante discuțiile cu clienții, își dorește să-i cunoască și să înțeleagă cât mai bine ce își doresc aceștia. Apoi, crează produse personalizate pentru fiecare dintre ei.

„Am fost întotdeauna în strânsă legătură cu clienții, vorbesc la telefon cu ei, le explic de la textură până la compoziție, le arăt fotografii și mă consult foarte mult cu ei. Îmi doresc să simtă că au produse unicat. La mine nici unul nu seamănă cu celălalt. Într-adevăr, când postez un model pe care l-am făcut pe comandă pentru un client, aproape toată lumea îmi cere un model identic, dar tot timpul le trimit alternative. Le spun că aș prefera să nu-l facem la fel și le explic de ce. În acest fel, încerc să le deschid și lor perspectiva, să nu ia produse standardizate, dacă tot își doresc ceva personalizat. Și am văzut că s-au bucurat mai mult și au simțit că sunt create special pentru ei. ”

Pentru viitor, Andreea ne-a spus că:

„mi-aș dori să am timp să creez produse așa cum le văd eu, dar să funcționeze în același timp și cele la comandă. Aș lăsa-o pe mama, pe partea de comenzi și evenimente. Am mai multe idei de viitor. Pentru una dintre ele, am discutat deja cu o persoană care face produse din ceramică. Vreau să fac bijuterii din ceramică, ea să mi le modeleze, iar eu să le pictez. Și în acest moment fac ceramică pictată, dar îmi iau cănile și farfuriile din comerț și le personalizez. M-am plictisit, însă, să fiu îngrădită de modelul standard de cană. Am multe idei pe care le-am discutat deja cu ea. Și tot din ceramică vreau să fac bijuterii. Fac de atâția ani bijuterii și știu toate produsele și toate magazinele de accesorii. Tind spre artiști care fac și ei lucruri faine. Și îmi doresc ca împreună să facem lucruri deosebite.”

Pe Andreea o găsiți aici.

Leave a Reply

Your email address will not be published.